JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MUREȘ
din 6 aprilie 2004
privind aprobarea aprobarea Actului constitutiv al S.C. ASFAMUR S.R.L. și numirea administratorului societății
Consiliul local Tîrgu Mureș, întrunit în ședință extraordinară de lucru,
Văzând Expunerea de
motive nr. 648 din data de 25 martie 2004,
În temeiul prevederilor art. 38, alin. (2), lit. f și lit. i din Legea
nr. 215/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu
dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică
locală,
H o t ă r ă ș t e :
Art. 1. Se aprobă Actul constitutiv al Societății comerciale
ASFAMUR, având forma juridică de societate cu răspundere limitată, asociat unic
fiind Consiliul local municipal Tîrgu Mureș, conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se numește în funcția de
administrator al societății d-nul Racz Lucian, conform art. 151 din Actul
constitutiv al societății.
Art. 3. Administratorul astfel numit,
se însărcinează cu semnarea Actului constitutiv și continuarea demersurilor, în
vederea dobândirii personalității juridice a societății comerciale.
Președinte de ședință
ing. Bakos Levente
Contrasemnează
Secretarul
municipiului Tîrgu Mureș
Maria Cioban
ACT CONSTITUTIV
PREVEDERILE STATUTARE SUNT
URMĂTOARELE:
Art. 1. Asociatul unic al societății
comerciale înființată potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată în
1998, privind societățile comerciale, este CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MUREȘ; asociatul unic al acestei
societăți declară pe proprie răspundere prin reprezentant legal, că nu mai
deține calitatea de asociat unic în nici o altă societate comercială
românească.
Art. 2. Denumirea societății
comerciale înființată de asociatul unic este: S.C. ASFAMUR S.R.L., desemnată în continuare cu
termenul generic de SOCIATATE.
Art. 3. Societatea este persoană
juridică din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului, organizarea și
funcționarea ei fiind cârmuite de legile române. În toate facturile, comenzile,
anunțurile, publicațiile, scrisorile și alte acte emanând de la societate, pe
lângă denumirea ei, folosind-o pe cea arătată la art. 2, și numărul de ordine
din registrul comerțului, se vor arăta și forma juridică prin text integral
sau numai cu inițialele S.R.L. sediul și capitalul social și codul unic de
înregistrare.
Art. 4. Sediul
societății este în
Tîrgu Mureș, Piața Victoriei, nr. 3, jud. Mureș, România. La data constituirii,
societatea nu avea sucursale sau filiale, însă va putea oricând și oriunde în
țară și/sau străinătate să le înființeze, prin hotărârea adunării generale în
acest sens și cu respectarea legislației locului. Societatea comercială își va
putea desfășura activitatea atât la sediul social al firmei, cât și printr-o
rețea de unități specifice și necesare obiectului de activitate, în spații
proprii sau închiriate, în orice localitate din țară, fără statut de filială
sau sucursală.
Art. 5. Forma juridică de
constituire a societății este de societate comercială cu răspundere limitată,
ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social al societății,
asociatul unic fiind obligat numai la plata părților sociale.
Art. 6. Asociatul unic a luat la
cunoștință de prevederile legale referitoare la emblema societății, ca mijloc
de individualizare față de alți comercianți cu același gen și a hotărât că la
data constituirii societatea nu are emblemă.
Art. 7. Durata de activitate a
societății este nelimitată.
Art. 8. Societatea are următorul
obiect de activitate PRINCIPAL:
4523 Construcții de autostrăzi,
drumuri, aerodroame și baze sportive.
Obiect de activitate SECUNDAR:
1411 extracția pietrei pentru
construcții;
1412 extracția pietrei
calcaroase, ghipsului și a cretei;
1413 extracția ardeziei;
1421 extracția pietrișului și
nisipului;
1422 extracția argilei și
caolinului;
1430 extracția și prepararea
minereurilor pentru industria chimică și a îngrășămintelor naturale;
1450 alte activități extractive
n.c.a.
2621 fabricarea articolelor
ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental;
2651 fabricarea cimentului;
2652 fabricarea varului;
2653 fabricarea ipsosului;
2661 fabricarea elementelor din
beton pentru construcții;
2662 fabricarea elementelor de
ipsos pentru construcții;
2663 fabricarea betonului;
2664 fabricarea mortarului;
2666 fabricarea altor elemente
din beton, ciment și ipsos;
2670 tăierea, fasonarea și
finisarea pietrei;
4511 demolarea construcțiilor,
terasamentelor și organizarea de șantiere;
4512 lucrări de foraj și sondaj
pentru construcții;
4525 alte lucrări speciale de
construcții;
4532 lucrări de izolații și
protecție anticorozivă;
4544 lucrări de vopsitorie,
zugrăveli și montări geamuri;
4545 alte lucrări de finisare;
4550 închirierea utilajelor de
construcții și demolare, cu personal de deservire;
7430 activități de testări și
analize tehnice.
Activitățile din obiect
vor respecta cerințele legale de desfășurare și, după caz, prohibițiile
permanente sau temporare din domeniile specifice.
Se menționează,
referitor la întregul obiect de activitate declarat, ca activitățile care
necesită anterior desfășurării autorizări prealabile, avizări, licențe sau
brevete se vor începe numai după obținerea acestora.
Art. 9 Capitalul social subscris de
asociatul unic este de 10.000.000 lei (zece milioane lei), în numerar vărsat la
constituirea societății.
Art. 10. Capitalul social subscris
reprezintă una parte socială deținut exclusiv de asociatul unic.
Art. 11. Regimul juridic al părților
sociale este cel prevăzut de lege. Cesiunea sau transmiterea se face potrivit
legii și trebuie înscrisă în registrul comerțului, pentru opozabilitatea față
de terți.
Art. 12. Mărirea capitalului social
se va putea efectua cu respectarea condițiilor legale și a cerințelor de formă
și publicitate care s-au urmat la constituirea societății.
Art. 13. În cazul diminuării
capitalului social sub limita minimă legală în termen de cel mult două luni de
la sesizarea faptului asociatului unic va hotărâ și acționa fie pentru
completarea capitalului fie pentru dizolvarea și lichidarea societății.
Art. 14. Asociatul unic are
drepturile și îndatoririle care revin, potrivit legii, adunării generale ca
organ de conducere și decizie în politica economică și comercială a societății.
Art. 15.1. Societatea ASFAMUR S.R.L.
are ca organ de conducere un Consiliu de administrație format din 3 persoane,
numit prin hotărârea Consiliului local pe o perioadă de 4 ani, după
înmatricularea societății ca persoană juridică română.
Administratorul societății pe
perioadă limitată, respectiv până la 30.06.2004, se numește în persoana d-lui
Racz Lucian din cadrul Executivului Consiliului local municipal Tîrgu Mureș.
Administratorul numit se va îngriji de înregistrarea societății la O.R.C.
Mureș, obținerea tuturor certificatelor, avizelor, acordurilor din partea
instituțiilor de resort, fiind însărcinat și cu întocmirea Regulamentului de
organizare și funcționare a societății. După înregistrarea societății, dar nu
mai târziu de data sus menționată, funcția de administrator va fi ocupată de un
specialist numit prin hotărâre de consiliu.
Art. 15.2. Administratorul va convoca
Adunarea Generală a Acționarilor în cel mult 20 de zile de la înmatricularea
societății în registrul comerțului.
Art. 16. Asociatul unic, prin
Consiliul de administrație, poate decide asupra numirii și angajării de
directori de resort.
Art. 17. Asociatul unic exercită
controlul întregii activități economico-financiare prin cenzorul numit, după
înmatricularea societății.
Art. 18. Din profitul societății se
va prelua în fiecare an o cotă de cel puțin 5% pentru formarea unui fond de
rezervă, până ce acesta va atinge minim a cincea parte din capitalul social.
Asociatul unic poate hotărâ formarea și a altor fonduri, dacă constituirea și
scopul lor nu contravin legii.
Art. 19. Distribuirea profitului și a
pierderilor se face pe baza bilanțului anual, verificat și aprobat de
organismele financiare în drept. Anul financiar contabil se va socoti început
la 1 ianuarie și sfârșit la 31 decembrie ale anului calendaristic, cu excepția
primului exercițiu care va începe din ziua înmatriculării societății la
registrul comerțului.
Art. 20. Cauzele, modul de dizolvare
sunt cele prevăzute de lege.
Art. 21. Personalul necesar pentru
activitatea societății se va angaja de asociatul unic în calitate de
administrator sau de către persoana împuternicită de acesta în acest scop, cu
respectarea legislației muncii, salarizării și protecției sociale.
Art. 22. Societatea se va putea
transforma în societate tipică, prin cooptarea de noi asociați, în condițiile
legii.
Art. 23. Asociatul unic a luat la
cunoștință că nu poate avea aceiași calitate într-o altă societate comercială
cu răspundere limitată și că, respectiv, societatea înființată prin prezentul
statut nu poate fi, ca persoană juridică, asociat unic într-o altă societate comercială
cu răspundere limitată.
Art. 24. Cheltuielile efectuate de
asociatul unic cu ocazia constituirii și înregistrării societății vor fi
trecute asupra acesteia și înregistrate pe cheltuieli, după dobândirea
personalității juridice.
Art. 25. Modificarea prezentului act
constitutiv ca și fuzionarea societății cu alte societăți comerciale se vor
face numai cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute de
lege.
Art. 26. Prevederile prezentului Act
constitutiv se completează cu dispozițiile Legii societăților comerciale,
Codului comercial și ale altor legi comerciale în vigoare.
Art. 27. Funcționarea societății este
supusă autorizării judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului
Comerțului, în condițiile legii.
Redactat în 5 (cinci) exemplare
la Biroul de Asistență și Consultanță aș C.C.I.A. Mureș, azi
________________________________.
ASOCIAT UNIC,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÎRGU MUREȘ