Miercuri, 08.03.2017, Direcția Poliția Locală Tîrgu Mureș a reluat activitatea de salubrizare a unor zone din municipiu, sens în care, sub supravegherea cadrelor instituției noastre, 6 persoane care  beneficiază de ajutor social, respectiv care au obligația de a presta muncă în folosul comunității, au fost implicate în acțiunea de curățare a domeniului public, derulată   pe terenul cuprins  între Calea Sighișoarei și cartierul Belvedere.      

               Deoarece toate cele 6 persoane ce au participat la această activitate au fost femei, cu ocazia zilei de ,,8 Martie", polițiștii locali le-au oferit fiecăreia câte o floare și o ciocolată.

 

               Contextual, dorim să reamintim concetățenilor noștri că în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 20/2008, art.8, alin.5, este interzisă ,,aruncarea în altă parte decât în locurile anume destinate ( container, coșuri stradale etc.) a deșeurilor de orice fel", nerespectarea acestei interdicții sancționându-se cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 300 lei. Potrivit art.8, alin.1, din același act normativ ,, crearea și întreținerea unor platform clandestine de depozitare a deșeurilor menajere vegetale, de grajd, a resturilor provenite din demolări sau construcții", se sancționează cu amendă contravențională de la 200 la 2000 lei.

Director executiv,
Direcția Poliția Locală Tîrgu Mureș
Valentin – Constantin Bretfelean

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com