TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

În perioada 10-17.07.2017, cadrele Direcției Poliția Locală Tîrgu Mureș au acționat, prioritar, în vederea descurajării și prevenirii faptelor antisociale, potrivit legislației specifice, eforturile lucrătorilor fiind concentrate pentru îndeplinirea cu profesionalism și eficiență a atribuțiilor de serviciu. Cu această ocazie au fost constatate 19 cazuri de tulburare a ordinii și liniștii publice, relevante fiind următoarele situații:

- la data de 11.07.2017, ora 2230, în timp ce executa serviciul în cartierul Aleea Carpați, o patrulă de intervenție a instituției noastre a constatat faptul că la blocul nr. 51 se conturbă liniștea publică prin muzică la intensitate ridicată. În urma verificărilor efectuate la fața locului au fost identificați autorii, în persoana numiților F.T. din localitatea Izvorul Mureșului și G.S., domiciliat în comuna Lăzarea, jud. Harghita, chiriași în imobilul mai sus menționat, cărora li s-au aplicat sancțiuni contravenționale de 100 respectiv 200 lei, concomitent cu somarea lor să respecte orele de liniște prevăzute de lege;

- miercuri, 12.07.2017, ora 0020, un echipaj al Poliției Locale a fost solicitat, prin intermediul Dispeceratului  Integrat de Urgență „112", pentru a interveni și a lua măsuri cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice pe str. Narciselor, lângă centrala termică. Ajunși la fața locului, agenții au depistat un grup de 4 tineri care consumau băuturi alcoolice și făceau gălăgie, astfel că i-au sancționat contravențional, conform Legii 61/1991 R, cu câte 100 lei fiecare și i-au îndrumat spre domicilii;

- ofițerul de serviciu al Poliției Locale a fost sesizat, în data de 13.07.2017, în jurul orei 0100, cu privire la faptul că pe str. Constantin Romanu Vivu, nr. 8, este tulburată liniștea publică prin muzică la intensitate ridicată, provenită dintr-un apartament din acel imobil. O patrulă de polițiști locali s-a deplasat la fața locului unde l-a identificat pe numitul M.E., vinovat de cele sesizate, pe care l-au sancționat contravențional cu 200 lei și l-au somat să respecte normele legale privind ordinea și liniștea publică.

ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE CURĂȚENIE

Direcția Poliția Locală a demarat o acțiune de depistare a persoanelor domiciliate în localitățile limitrofe, care aruncă resturile menajere la europubelele asociațiilor de proprietari din Tîrgu Mureș, precum și a cetățenilor care depozitează gunoiul lângă "ghene" sau în alte locuri decât cele special amenajate. Astfel, în intervalul menționat au fost sancționate 38 de persoane cu amendă cuprinsă între 100 - 1.000 lei, conform H.C.L. 20/2008. Avertizăm cetățenii pe această cale, că asemenea acțiuni vor continua și în perioada următoare.

SANCȚIUNI ÎN COMPLEXUL DE AGREMENT ȘI SPORT "MUREȘUL"

În vederea respectării Regulamentului de Ordine Interioară al Complexul de Agrement și Sport "Mureșul" și a normelor legale specifice, agenții Direcției Poliția Locală au acționat pentru descurajarea, încălcării prevederilor acestora, de către cei care au ales să-și petreacă timpul liber în incinta. Astfel în perioada analizată, au fost constatate și sancționate 23 de fapte contravenționale, cu precădere pentru accesul în complex fără bilete, cu animale de companie, cu biciclete, role sau pătrunderea în bazine cu ținută necorespunzătoare (n.n. îmbrăcăminte de stradă).

ACCESUL CU CÂINII  ÎN LOC NEPERMIS

Urmare a unei sesizări telefonice primite la ofițerul de serviciu al Poliției Locale, o patrulă mobilă s-a deplasat la izvorul de pe str. Predeal, unde l-a surprins pe numitul O.A. din Tîrgu Mureș în timp ce plimba un câine de talie mare (n.n. fără lesă), în alte locuri decât  cele special amenajate. Susnumitul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991, cu suma de 500 lei.

caine

Rugăm pe această cale proprietarii animalelor de companie să folosească locurile de promenadă special amenajate și să respecte dispozițiile legale în domeniu.

CERȘETORIE

cersetorie

În perioada analizată, agenții Poliției Locale au depistat un număr de 36 persoane care apelau la mila publică, fie "sunând din ușă în ușă", fie în proximitatea piețelor, a parcurilor și a magazinelor alimentare. Persoanele adulte în cauză au fost sancționate contravențional cu suma de 100 lei fiecare, iar în cazul minorilor măsurile sancționatorii s-au îndreptat împotriva ocrotitorilor legali.

MURDĂRIREA CAROSABILULUI

La data de 13.07.2017, o patrulă a Poliției Locale l-a surprins pe numitul L.P., domiciliat în localitatea Iclănzel, care a murdărit carosabilul pe Calea Sighișoarei cu noroi provenit de pe roțile autospecialei pe care o conducea. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei și determinat să întreprindă măsurile necesare în vederea aducerii carosabilului la starea de curățenie inițială.

DIRECTOR EXECUTIV
POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ
VALENTIN-CONSTANTIN BRETFELEAN

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com