Primăria Tîrgu Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor cu domiciliul în municipiul Tîrgu-Mureş şi în celelalte localităţi arondate pe linie de evidenţă a persoanelor că, pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate, Serviciul Evidenţa Persoanelor, işi va prelungi programul de lucru cu publicul, astfel:

- în săptămâna premergătoare alegerilor locale, respectiv, în perioada 05.06- 08.06.2012, între orele 8,30 – 18,30;

- în data de 09.06.2012 între orele 8,00 – 16,00;

- în data de 10.06.2012 între orele 8,00 – 21,00.

Vor fi soluţionate cererile pentru obţinerea actelor de identitate ca urmare a:
- expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, distrugerii sau     deteriorării;

- schimbării domiciliului;

- schimbării numelui/prenumelui titularului;

- preschimării buletinelor de identitate;

- schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi a strazilor, a renumerotării imobilelor, a înfiinţării localităţilor sau strazilor.

Reamintim cetăţenilor că actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului roman şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă. Prin act de identitate se înţelege: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate aflat în termen de valabilitate.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:

- când solicitantul nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate;

- în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0265 - 250391, 0265 – 250010 , direct la sediul serviciului din Tîrgu-Mureş, str. Călăraşilor nr. 26 – 28 sau de pe pagina de internet a instituţiei www.tirgumures.ro

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com