Peste 10.000 de persoane la Complexul de Sport şi Agrement „Mureşul" în numai trei zile! Complexul dispune de şase bazine exterioare, parcuri de joacă pentru copii, terase, biblioteci ambulante, punct de prim ajutor, toalete şi duşuri. Suprafaţa este supravegheată cu 10 camere video şi echipe de poliţişti care patrulează în trei schimburi. Accesul maşinilor este restricţionat zilnic între orele 10,00 şi 19,00, înainte sau după acest interval orar au dreptul să circule doar maşinile de serviciu şi cele de aprovizionare. Intrarea se face pe bază de bilete. „Nu există gratutitate la intrare pentru nici o categorie de persoane, aşa cum se vehiculează pe reţelele de socializare. Tarifele au fost aprobate de către Consiliul Local. Intrarea este liberă pentru toată lumea, după ora 19,00 zilnic. De asemenea, vă asigur, că apa din piscină este supusă frecvent analizelor", a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

Serviciul de relaţii publice interne şi internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com