Sala mare a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureş a găzduit joi, 5 noiembrie a.c. de la ora 13.00, dezbaterea publică privind programul tăierilor de arbori şi al planurilor de plantare deondrofloricolă pe domeniul public al municipiului. La dezbatere au participat Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş, Anca Teban, director al Administraţiei Sere, Parcuri şi Zone Verzi, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari şi cetăţeni implicaţi în derularea acestor programe. ”Particip de fiecare dată la aceste dezbateri, deoarece sunt curios să văd ce tertipuri mai folosesc unele ong-uri, atunci când primăria le prezintă un program coerent, realist, privind tăierile, toaletările, dar mai ales plantările de arbori şi arbuşti, iar acestea încearcă sistematic să împiedice, invocând diferite pretexte legate de mediu, diverse lucrări de reparaţii sau altele, care se execută pe raza municipiului. De altfel, să nu mai mire pe nimeni, atunci când derulăm o anumită lucrare şi înştiinţăm oamenii din zona respectivă că acea lucrare durează o săptămână şi ea de fapt ţine chiar şi peste două săptămâni, aceasta se întâmplă din cauza plângerilor unor ong-uri care ne reclamă la toate instituţiile de mediu, pentru a ne împiedica să finalizăm lucrarea”, a declarat Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş. În timpul dezbaterii, cetăţenii prezenţi în sală au adresat viceprimarului Claudiu Maior atât întrebări, cât şi sugestii referitoare la problemele cu care se confruntă în mod curent unele asociaţii de proprietari, la toate acestea viceprimarul răspunzând cu amabilitate şi oferind soluţii concrete pe termen scurt şi mediu.

Reamintim celor interesaţi că graficul de tăieri şi plantări propus de Primăria municipiului Tîrgu Mureş este afişat pe holul central al instituţiei, cât şi pe site-ul acesteia www.tirgumures.ro.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com