În cursul zilei de miercuri, 23 septembrie a.c., viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş, Claudiu Maior, a efectuat o vizită de lucru pe strada Bărăganului pentru a verifica stadiul de realizare a lucrărilor de reabilitare din zonă. „Am ieşit la faţa locului pentru a verifica modul în care s-au executat lucrările de refacere, reabilitare şi modernizare a trotuarelor, a aleilor dintre blocurile de locuinţe situate în zona străzii Bărăganului şi străzile adiacente acesteia. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 115.000 de lei, bani de la bugetul local, suprafaţa asfaltată fiind de cca 2.300 de metri pătraţi. Sperăm ca în următoarele două zile, dacă ne ajută şi timpul, să finalizăm aceste lucrări”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. La rândul său, doamna Floarea Babă –preşedinta Asociaţiei de proprietari nr. 209 a ţinut să precizeze: „Suntem foarte mulţumiţi de lucrările efectuate în zona noastră, mulţumim domnului viceprimar Claudiu Maior pentru că nu ne-a uitat. Zona aceasta, „a Bărăganului” cum o denumim noi, este mult schimbată, spre mulţumirea tuturor locuitorilor care stau aici”.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com