Doamna Nagy Roza a împlinit de curând venerabila vârstă de 100 de ani. Cu acest prilej, Primăria Tîrgu Mureş a ţinut prin viceprimarul Claudiu Maior să-i ureze doamnei Nagy „La mulţi ani!”. „Cu mare plăcere şi bucurie facem aceste emoţionante gesturi, pentru că a ajunge la o asemenea vârstă....este ceva deosebit. I-am pregătit doamnei Roza un frumos buchet de flori şi un tort, atât pentru dânsa, cât şi pentru cei apropiaţi şi dragi domniei sale. La mulţi ani, tanti Rozi!”, a declarat Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş. La rândul său, doamna Nagy Roza a mulţumit Primăriei Tîrgu Mureş pentru cadourile primite: „Sunt foarte emoţionată şi nu pot decât să mulţumesc domnului viceprimar Claudiu Maior pentru acest gest. Să-i dea Dumnezeu viaţa lungă şi multă sănătate...”.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com