Direcţia: Serviciul Public de Asistenţă Socială

Serviciul: Protecţie Specială

Director: Maior  Marta,

Şef serviciu: Szőcs Zsuzsánna Anna

Persoane de contact: Kristof Emese, Simofi Melinda

Adresa: Str.Gheorghe Doja nr. 9

Tel: 0365-430859, 0365-882025

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Audienţe: zilnic între orele 10:00 – 12:00

                    

Profil

Rolul acestui serviciu este de a identifica şi soluţiona problemele sociale ale comunităţii din domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, prin acordarea unor prestaţii şi servicii sociale, în baza reglementărilor legale în vigoare.

În cadrul Serviciului de protecţie specială funcţionează următoarele compartimente

1. Compartimentul asistenţă persoane vârstnice

2. Compartimentul asistenţă pentru persoane cu handicap

3. Compartimentul pentru protecţia copilului, familiei şi persoanelor singure

 

1. Compartimentul Asistenţă Persoane Vârstnice

Serviciile sociale se acordă persoanelor vârstnice în baza  Legii nr.17/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  pentru persoana vârsnică care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

în următoarele

- nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

- nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

- nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

- nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

- se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. Serviciile se acordă la solicitarea persoanei vârstnice, a familiei acesteia sau a reprezentantului legal, a semnalării unei situaţii de nevoie socială de către orice altă persoană, precum şi din oficiu.

Serviciile oferite persoanelor vârstnice, sunt următoarele:

- identificarea nevoilor individuale şi de grup

- informare asupra situaţiilor de risc şi a drepturilor

- consiliere

- întocmirea anchetelor sociale în baza grilei de evaluare sociomedicală  în vederea internării în centre de îngrijire şi asistenţă

- acordarea unor ajutoare constând din alimente şi materiale igienico-sanitare, în colaborare cu ONG-uri în baza Legii nr.34/1998.

- asistenţă şi suport pentru asigurarea unei vieţi autonome şi active persoanelor semidependente lipsite de suport familial, prin servicii de îngrijire la domiciliu, acordate de către îngrijitori acreditaţi, constând din:

- ajutor la prepararea hranei şi asigurarea alimentaţiei corespunzătoare

- ajutor pentru realizarea igienei personale

- mic menaj, cumpărături,

- conversaţie, companie

- adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice

- sprijin pentru efectuarea tratamentelor prescrise de medici (însoţirea     vârstnicul la locul tratamentului şi dacă e cazul asistarea pe durata tratamentului)

- administrarea medicamentelor cu respectarea strictă şi întocmai a prescrierii şi indicaţiilor medicului

Durata de acordare a serviciilor

   Serviciile de îngrijire la domiciliu se acordă persoanelor vârstnice dependente social şi sociomedical, în baza anchetelor sociale întocmite, în urma evaluărilor efectuate în baza grilei de evaluare sociomedicală (geriatrică), în raport cu nevoile de timp şi tip de servicii, pe perioadă nedeterminată (se efectuează reevaluarea cazului în raport cu evoluţia acestuia).

 

 

Legislaţia

  • Legea nr.17/2000, republicată, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
  • Hotărârea Guvernului nr.1021/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere în căminele pentru persoanele vârstnice, actualizat prin Hotărâre de Consiliu Local;
  • Ordonanţa Guvernului nr.68/2003, privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul nr.246/2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice;

 

2.Compartimentul asistenţă pentru persoane cu handicap

 

Profil

Asistenţa socială a persoanelor cu handicap este asigurată de „Compartimentul asistenţă pentru persoane cu handicap” din cadrul Serviciului Protecţie Specială, în baza  Legii nr.448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare şi a H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006.

Beneficiari sunt acele persoane, cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:

- respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

- prevenirea şi combaterea discriminării;

- egalizarea şanselor;

- egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;

- solidaritatea socială;

- responsabilizarea comunităţii;

- subsidiaritatea;

- adaptarea societăţii la persoana cu handicap;

- interesul, persoanei cu handicap;

- abordarea integrată;

- parteneriatul;

- libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;

- abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;

- protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

- alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare;

- integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

Dreptul la asistenţă socială sub formă de servicii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Cererea însoţită de actele doveditoare, se depun pentru înregistrare, la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, de către persoana cu handicap în cauză, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap.

Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal. În situaţia în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, se acordă indemnizaţie, indiferent de opţiunea exprimată.

Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor/adulţilor, se face de Comisia de evaluare a copiilor/persoanelor adulte cu handicap, în baza dosarului care trebuie să cuprindă: documente medicale însoţite de acte de identitate, adeverinţe de venit, pentru copii traseul educaţional şi anchetă socială efectuată de Serviciul public de asistenţă socială – Compartimentul asistenţă pentru persoane cu handicap.   

            Pentru efectuarea anchetei sociale solicitate de Comisia de evaluare, se completează şi se depune o cerere tip la Serviciul protecţie specială din str. Gh. Doja nr.9, parter, camera 8.

Persoanele cu handicap accentuat şi grav, beneficiază de următoarele prestaţii sociale şi facilităţi:

- copiii cu handicap, inclusiv cei cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%;

- copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice;

- adultul cu handicap beneficiază de:

a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri:

            1. în cuantum de 202 lei, pentru adultul cu handicap grav;

            2. în cuantum de 166 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

            1. în cuantum de 91 lei, pentru adultul cu handicap grav;

            2. în cuantum de 68 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

            3. în cuantum de 33,5 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

- scutire de impozit pe veniturile din salarii;

- scutire de la plata impozitului pe clădire si teren;

- scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului;

- scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;

-  scutire de la plata taxei hoteliere;

- persoanele cu handicap, deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum şi persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale;

- transport urban gratuit pe toate liniile; de transport urban gratuit beneficiază şi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav precum şi însoţitorii persoanelor cu handicap grav, in prezenta acestora

- card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare, valabil pe tot teritoriul ţării

    

Legislaţie

1. Legea nr.448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare

2. H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006

3. Ordonanţa Guvernului nr.68/2003, privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare  

4. H.G.430/ 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap

5. Ordin nr.223/2007 privind implementarea formatului unic al cardului–legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap

3  Compartimentul  pentru protecţia copilului, familiei şi persoanelor singure funcţionează în cadrul Serviciului de Protecţie Specială

 

Profil

- monitorizează şi analizează situaţia copiilor din Tg Mureş

- asigură consiliere familiilor cu copii

- informează părinţii şi copii în legătură cu drepturile pe care le au

- efectuează anchete sociale cu propuneri privind acordarea drepturilor şi facilităţilor prevăzute de lege

- întocmeşte cereri pentru ajutor material

- sigură şi urmăreşte aplicarea măsurilor de prevenire şi de combatere a consumului de alcool de prevenire şi de combatere a violenţei în familie precum şi comportament delincvent

- colaborează cu DGASP Mureş în domeniul protecţiei copilului şi transmite toatele datele solicitate

- sesizează DGASP cu privire la situaţiile de risc în care viaţa şi securitatea copilului sunt în primejdie

- acordă consultanţă de specialitate în domeniul asistenţei sociale

- colaborează cu asociaţii şi organizaţii neguvernamentale

- distribuirea ajutoarelor de  alimente conform listelor suplimentare, acordate de Guvernul României pentru beneficiarii, stabilit prin Hotărârea nr.600/2009

   

Legislatie

Legea  nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr.47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială

Ordonanţa Guvernului nr.68/2003, privind serviciile sociale cu modificările şi completatările ulterioare  

Hotărârea nr.600/2009

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com