No current events.
Sondaj de opinie
Semnarea contractului de credit între BERD şi Compania AQUASERV S.A.
Miercuri, 18 aprilie 2012, în prezenţa primarului dr. Dorin Florea, la sediul Municipiului Tîrgu-Mureş, a fost semnat contractul de credit între Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Compania AQUASERV S.A., credit în valoare de 11,4 milioane de euro.
Potrivit comunicatului de presă dat publicităţii de S.C. Aquaserv S.A., creditul este necesar pentru a acoperi cofinanţarea de 10,32%, care revine operatorului regional AQUASERV, din valoarea totală de 110,8 milioane de euro a proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune. Împrumutul se acordă pe o perioadă de 15 ani, cu un termen de graţie de 4 ani, banii fiind investiţi în extinderea sistemelor de apă şi canalizare, reabilitarea celor existente, modernizarea şi construcţia unor uzine de apă şi staţii de epurare în aria de operare a Companiei AQUASERV S.A.