|
LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII NEAUTORIZATE
Cadrele Biroului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal au efectuat 12 verificări, pe linia disciplinei în construcţii, la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş. Ca urmare a controalelor efectuate, au fost depistate 4 obiective unde se executau lucrări neautorizate sau cu nerespectarea „Autorizaţiei de construire”. După întreprinderea unor activităţi specifice, au fost identificaţi investitorii, beneficiarii şi/sau după caz, executanţii acestora, fiind sancţionaţi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi în valoare totală de 4 000 lei, dispunându-se totodată oprirea imediată a lucrărilor, precum şi efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în legalitate.
În perioada de referinţă s-au înregistrat 12 sesizări de la diverşi cetăţeni, la care agenţii din cadrul Biroului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal au executat verificări, au dispus măsuri pe cale de consecinţă şi au răspuns în scris petenţilor.
Contextual comunicăm faptul că în intervalul 12 – 14.09.2013, cadre ale Biroului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal verifică documentele prin care s-a efectuat extinderea spaţiilor comerciale pe domeniul public, prin crearea căilor de acces, precum şi cele care au dus la schimbarea de destinaţie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991R, în zona B-dului 1 Dec. 1918, între numerele 219 – 279 şi 180 – 236, motiv pentru care solicităm proprietarilor respectivelor spaţii să pregătească documentaţia specifică, respectiv: autorizaţia de construire, dovada concesionării terenului, plan de situaţie şi planşă desenată, pentru o cât mai bună operativitate în desfăşurarea controlului.
LIPSA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE ŞI DEPĂŞIREA ORARULUI DE FUNCŢIONARE APROBAT
Biroul Control Comercial a realizat controale specifice, conform programului de activitate lunar, la 24 comercianţi ce deţin terase provizorii amenajate în dreptul punctelor de lucru situate în zona Piaţa Libertăţii şi Piaţa Diamant, avându-se în vedere verificarea respectării prevederilor O.G. 99/2000*, Legea nr. 12/1990*, H.C.L. nr. 124/2004 şi H.C.L. 39/2007.
S-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 26 500 lei, întrucât agenţii economici nu deţineau Avizul/Autorizaţia de funcţionare sau depăşeau orarul de funcţionare aprobat de autoritatea publică locală. De asemenea, au fost sancţionate două societăţi care comercializau diverse produse alimentare fără a deţine documentele justificative ale mărfurilor expuse spre vânzare.
Exemplificator este cazul agentului economic SC T. SRL care a derulat activităţi comerciale fără a deţine Autorizaţia de alimentaţie publică, fiind aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 20 000 lei, conform dispoziţiilor Legii nr. 12/1990*.
ABATERI DE LA NORMELE PRIVIND SALUBRITATEA ŞI MENŢINEREA ESTETICII MUNICIPIULUI
Urmărind modalităţile de respectare, de către persoanele juridice, a normelor legale impuse de HCL nr. 20/2008 – modificată, cu privire la obligaţia de a asigura buna gospodărire a imobilelor, precum şi cele referitoare la condiţiile de depozitare şi colectare a deşeurilor menajere, personalul Compartimentului Protecţia Mediului a întreprins 9 controale la diferiţi agenţi economici cu puncte de lucru în cartierul Dâmbul Pietros, sens în care 6 contravenienţi au fost invitaţi la sediul instituţiei pentru clarificarea situaţiei, doi dintre aceştia fiind sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei.
Astfel, SC E. C. SRL a fost sancţionată conform art. 8 din HCL 20/2008, pentru crearea unei platforme clandestine de depozitare a unor resturi provenite din demolări de construcţii, în urma somării acesteia pentru remedierea situaţiei constatându-se la data de 09.09 a.c. că reprezentaţii respectivei societăţi comerciale s-au conformat celor dispuse igienizând perimetrul afectat.
Agenţii din cadrul compartimentului, au soluţionat 5 sesizări primite din partea cetăţenilor, în urma investigaţiilor operative fiind identificate şi sancţionate două persoane fizice care nu au respectat interdicţia staţionării şi parcării autovehiculelor pe spaţiul verde, instituită prin HCL 197/2007 M, precum şi un contravenient care a amenajat adăposturi pentru animale fără a respecta distanţa minimă de 10 metri, prevăzută de art. 14 din HCL 20/2008 M.