No current events.
Sondaj de opinie
Informare privind măsurile întreprinse la nivelul Municipiului Târgu Mureș în ceea ce privește prezența unor exemplare de urs în intravilanul localității Târgu Mureș
|
Astăzi, în Ședința extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Târgu-Mureș, s-a decis demararea procedurilor pentru întocmirea și finalizarea de urgență a dosarului pentru obținerea avizelor necesare derogării, pentru exemplarele din speciile de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Târgu Mureș.
După încheierea contractelor, asociațiile de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice limitrofe intravilanului localității se vor ocupa de monitorizarea, tranchilizarea, transportul și recoltarea urșilor, conform legii.
Cele trei asociații cu care Primăria va încheia contracte de prestări servicii sunt: Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Mureș", Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Turul", precum Asociația de Vânătoare „Cocoșul".