În scopul informării cetăţenilor Municipiului Tîrgu Mureş, cu privire la sancţiunile pe care le riscă în cazul nerespectării prevederilor cuprinse în Legile şi Hotărârile de Consiliu Local, a căror competenţă de aplicare este în sarcina Poliţiei Locale şi pentru prevenirea săvârşirii unor asemenea fapte, la iniţiativa Direcţiei Poliţia Locală Tîrgu-Mureş şi cu susţinerea Primăriei Tîrgu Mureş, luna martie este declarată „Luna informării şi a prevenirii”.

Pentru realizarea obiectivelor de informare şi prevenire, vom derula în principal activităţi constând în:

- participarea cadrelor Poliţiei Locale la emisiuni televizate, radiofonice, precum şi publicarea unor materiale în presa scrisă autohtonă de limbă română şi maghiară, sens în care, rugăm exponenţii mass-media autohtone, să ne acorde sprijinul;

- distribuirea de fluturaşi către cetăţeni şi lipirea de autocolante color conţinând fotografii şi mesaje ce fac trimitere la legislaţia specifică din domenii precum :   - disciplină în construcţii şi afişaj stradal;

- control comercial;

- protecţia mediului;

- siguranţă rutieră;

- ordine publică.

Aceste activităţi se vor derula în toate cartierele oraşului, în pieţele agro-alimentare precum şi cu ocazia unor manifestări cultural-sportive şi/sau comemorativ-istorice, unde participă un număr mare de persoane .

De asemenea se vor desfăşura activităţi educativ-preventive în toate instituţiile de învăţământ gimnaziale şi liceale, precum şi în cadrul şedinţelor Asociaţiilor de Proprietari, acţiuni la care vor lua parte în principal şefii de posturi zonale din cartierele oraşului, precum şi diferiţi exponenţi ai structurilor operative din cadrul Direcţiei Poliţia Locală .

Atitudinea poliţiştilor locali va fi caracterizată de deschidere către cetăţean, de condescendenţă faţă de acesta, urmate de explicitarea modului prin care a fost încălcată norma juridică, demers dublat de avertismente verbale sau scrise, fiind aplicate sancţiuni doar în situaţii de excepţie sau când contravenientul nu îşi asumă fapta.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com