|
Marţi, 23 aprilie 2013, Excelenţa Sa, dl. Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei La Bucureşti, a efectuat o vizită de lucru la Primăria Tîrgu Mureş. În cadrul discuţiilor purtate cu primarul municipiului, dr. Dorin Florea, au fost abordate chestiuni legate de preconizata reorganizare administrativ-teritorială a României, prezenţa elementului francez în viaţa socială şi culturală a comunităţii târgumureşene, precum şi în sfera economică locală. Printre altele, înaltul oaspete francez a fost impresionat de modul în care municipalitatea a gestionat şi rezolvat problematica, atât de complexă şi delicată, a comunităţii rome din oraş. Excelenţa sa, dl Philippe Gustin, a promis că va reveni la Tîrgu Mureş pentru discuţii mai aprofundate şi aplicate cu primarul municipiului, ale cărui realizări constituie, în opinia sa, un exemplu demn de urmat.
Inapoi