„Să fie într-un ceas bun!”
Vineri, 1 iulie 2011, primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a fost prezent la festivitatea de absolvire a anului universitar 2010-2011,
Adresându-se reprezentanţilor prestigioasei unităţi de învăţământ superior, primarul municipiului a subliniat că parteneriatul dintre Primărie şi mediul academic din oraş este unul bazat pe dialog, colaborare şi implicare. „Să fie într-un ceas bun!” – a fost urarea adresată absolvenţilor, însoţită de îndemnul de a păstra mereu în suflete Tîrgu-Mureşul, oraş al studenţiei, oraş al tinereţii.
„Stimaţi dascăli, vă doresc ca, şi în continuare, eforturile dumneavoastră să fie încununate de succes, îmbogăţind, cu fiecare generaţie de studenţi, cartea de vizită a spaţiului spiritual mureşean, marcat de vocaţia multiculturalităţii şi concordiei”, au fost cuvintele adresate de primarul Dorin Florea cadrelor didactice de
Back