La început de primăvară
Târgumureşencele au primit flori şi mărţişoare
Soarele timid al celei dintâi zile de primăvară calendaristică i-a găsit pe edili în centrul municipiului, unde au dăruit flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor.
Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, şi viceprimarul Claudiu Maior nu au „abdicat” nici în acest an de la obiceiul, statornicit deja de ani buni, de a se întâlni, la 1 martie, cu reprezentantele „jumătăţii frumoase a lumii”, cărora le-au urat sănătate, împliniri şi o primăvară frumoasă, cu soare din plin.
„Am afirmat mereu, şi îmi menţin părerea, că târgumureşencele sunt frumoase, elegante şi sensibile, de aceea le preţuim şi le iubim”, a declarat primarul municipiului, în timp ce viceprimarul Claudiu Maior este de părere că „doamnele şi domnişoarele din oraş ar merita câte o floare în fiecare zi”.
Gestul edililor a fost răsplătit de către destinatare prin cuvinte de mulţumire şi apreciere, însoţite (şi) de… bujori în obraji.
Inapoi