Municipiul Tîrgu Mureş, prin Direcţia Arhitect Şef, desfăşoară în prezent proiectul de reactualizare a Planului Urbanistic General şi de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Tîrgu Mureş. Dat fiind faptul că cele două documente vor reprezenta baza dezvoltării oraşului pe termen scurt şi mediu, se doreşte ca acestea să reflecte cât mai fidel posibilităţile reale de dezvoltare a municipiului, precum şi opţiunile cetăţenilor acestuia. De asemenea, dorim ca întreg mediul local să fie bine informat cu privire la deciziile luate la nivel administrativ local.
Având în vedere intenţiile declarate, invităm toate instituţiile/organizaţiile/companiile/ specialiştii/asociaţiile interesate să participe la Grupurile de lucru organizate de Primăria Municipiului Tîrgu Mureş în colaborare cu elaboratorii documentaţiilor sus-menţionate, în care se vor dezbate Studiile de fundamentare care vor sta la baza Planului Urbanistic General şi a Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Tîrgu Mureş.
Orarul întâlnirilor de lucru este următorul:
DATA | DOMENIU | ORA |
Miercuri, 09.03.2011 | Economic· | 10,00- 13,00 |
Joi, 10.03.2011 | Circulaţii | 10,00- 12,00 |
Vineri, 11.03.2011 | Echipare Edilitară | 10,00- 12,00 |
Marţi, 15.03.2011 | Mediu | 10,00- 12,00 |
Joi, 17.03.2011 | Relaţii în teritoriu | 10,00- 12,00 |
Vineri, 18.03.2011 | Cadrul construit +Anchetă sociologică | 10,00- 12,00 |
Studiile de fundamentare elaborate de echipa de proiectanţi sunt disponibile pe site-ul primăriei la aceasta adresa.
Întâlnirile Grupurilor de lucru vor avea loc la sediul Primăriei Municipiului Tîrgu Mureş,
P-ţa Victoriei nr.3, sala 45.
Inapoi