În vederea realizării atribuţiilor specifice activităţii de evidenţa persoanelor, în perioada 14.03-23.03 2011 au fost puse în legalitate cu acte de identitate şi vize de reşedinţă un număr de 880 de persoane dintre care 7 persoane au fost netransportabile şi au fost puse în legalitate prin deplasarea în teren cu camera mobilă.
Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului roman şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a dresei de reşedinţă. Prin act de identitate se înţelege: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate aflat în termen de valabilitate. Pe această cale ne adresăm tuturor cetăţenilor pentru a-şi verifica periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care pot deveni contravenienţi la prevederile legii.
Inapoi