Biroul Energetic
Serviciul Autoritate Tutelară
Serviciul Fond Funciar și Registru Agricol
Serviciul Autorizări Activități Economice
Serviciul Activități Culturale, Sportive, de Tineret și Locativ
Serviciul Juridic, Logistic, Licitații și Asociații de Proprietari
Serviciul Salarizare și Resurse Umane
Biroul Concesiuni, Închirieri și Vânzări
Serviciul Siguranța Circulației, Transport Rutier și Transport Local
Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat
Biroul Parcări, Garaje și Ridicări Mașini
Compartiment de Mediu, Dezinsecție, Deratizare
Formația de Gestionarea Câinilor fără Stăpân și Ecarisaj
Serviciul Evidența Persoanelor
Serviciul Stare Civilă
Informații privind circulația documentelor între statele membre UE
Informații furnizate de Comisia Europeanăși de Statele membre cu privire la conținutul Regulamentului (UE) 2016/1191 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor prin simplificarea cerinţelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (articolul 21)
În temeiul Regulamentului, care promovează libera circulație a cetățenilor, începând cu data de 16 februarie 2019 anumite documente oficiale și copiile lor certificate sunt scutite de obligația de legalizare și de formalitatea apostilei pentru a fi utilizate în Statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, pentru aceste documente puteți solicita un formular standard multilingv, pentru a evita necesitatea traducerii și apostilării acestora. Scutirea de obligația de legalizare și de formalitatea apostilei se aplică numai documentelor și copiilor lor certificate eliberate de autoritățile publice ale unui Stat membru și prezentate autorităților publice ale unui alt Stat membru. Este vorba de documentele următoare:
- documentele eliberate de o instanță sau de un funcționar al unei instanțe;
- documentele administrative;
- actele notariale;
- certificatele oficiale înscrise pe documente private;
- documentele diplomatice și consulare.
În plus, scutirea se aplică exclusiv documentelor care stabilesc unul sau mai multe dintre elementele enumerate mai jos:
- nașterea;
- decesul;
- faptul că o persoană este în viață;
- numele;
- căsătoria, inclusiv capacitatea de căsătorie și starea civilă;
- divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei;
- parteneriatul înregistrat, capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat și statutul de parteneriat înregistrat;
- desfacerea unui parteneriat înregistrat, separarea de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat;
- filiația sau adopția;
- domiciliul și/sau reședința;
- cetățenia;
- absența cazierului judiciar;
- calitatea de candidat sau participarea la vot la alegerile pentru Parlamentul European sau la alegerile locale într-un alt stat membru.
Mențiunile cu caractere evidențiate indică existența unui formular standard multilingv pentru aceste documente. Vă atragem atenția asupra faptului că nu toate formularele standard se eliberează în toate statele membre.
Formularul standard multilingv poate fi utilizat doar într-un alt stat membru și trebuie prezentat
împreună cu documentul oficial pe care îl însoțește.
Atunci când un stat membru permite prezentarea unei copii certificate a unui document oficial în locul originalului, autoritățile respectivului Stat membru trebuie să accepte o copie certificată întocmită în statul membru în care a fost eliberat documentul.
Mai multe informații cu privire la regulament și la formularele standard multilingve pot fi găsite pe
portalul european e-justiție: https://beta.e-justice.europa.eu/35981/RO/public_documents_forms.