Biroul disciplină în construcţii şi afişaj stradal a efectuat 78 de verificări la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş. În urma controalelor efectuate, au fost depistate 13 lucrări de construcţie fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii a fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi contravenţionale în cuantum de 15 500 lei.
Semnificativ este cazul unei societăţi comerciale cu sediul administrativ în Bucureşti care a amplasat, fără a deţine autorizaţie de construire, două reclame pe suport textil de mari dimensiuni şi o reclamă luminoasă pe faţada unui imobil situat pe strada Toamnei, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 1 500 lei.
Biroul control comercial a realizat controale şi verificări specifice, conform programului de activitate lunar, la punctele de lucru ale societăţilor de alimentaţie publică din incinta instituţiilor şcolare şi firmele ce îşi au sediul pe str. Republicii, avându-se în vedere respectarea prevederilor O.G. 99/2000, a H.C.L. nr. 124/2004 şi a H.C.L. 39/2007.
Astfel, au fost verificaţi un număr de 111 agenţi economici şi s-au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 4 400 lei şi 16 sancţiuni cu avertisment.
Exemplificatoare este situaţia SC V. SRL care desfăşura activităţi comerciale fără a deţine aviz de funcţionare motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 400 lei  şi a SC M.R. SRL care a fost sancţionată, conform dispoziţiilor art. 75 din O.G. 99/2000, cu amendă de 2 000 lei, întrucât reprezentanţii acesteia au obstrucţionat organele de control în exercitarea atribuţiilor.
Compartimentul protecţia mediului a executat controale specifice în Tîrgu-Mureş, urmărindu-se respectarea prevederilor H.C.L. nr.20/2008, referitoare la stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea municipiului.
Cu această ocazie,  au fost verificaţi  22 agenţi economici, 10 dintre aceştia fiind somaţi să intre în legalitate întrucât nu aveau încheiate contracte cu o firmă de salubrizare, sens în care li s-a acordat un termen de 15 zile.
În perioada de referinţă, agenţii din cadrul compartimentului, au soluţionat 3 sesizări primite din partea cetăţenilor, investigaţiile operative conducând şi la sancţionarea a 3 societăţi comerciale ce au creat o rampă clandestină de deşeuri.
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com