Constatarea desfacerii căsătoriei pe cale administrativă


Potrivit prevederilor art. 164 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/ 2011, ofiţerul de stare civilă poate constata desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie / din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Cererea de divorţ pe cale administrativã se face în scris, se depune şi se semneazã personal de cãtre ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilã delegat de la primãria care are în pãstrare actul de cãsãtorie sau pe raza cãreia se aflã ultima locuinţã comunã a soţilor.

Cerere de divort

Cererea  de divorţ, este însoţită de urmãtoarele documente:
a) certificatele de naştere şi cãsãtorie ale soţilor, în original şi în copie;
b) documentele cu care se face dovada identitãţii, în original şi copie;
c) dovada achitării taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă.
d) declaraţie datã în faţa ofiţerului de stare civilã, în situaţia în care ultima locuinţã comunã declaratã nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ã în actele de identitate.
• taxă 750 lei; (se achită la depunerea actelor).

La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofiţerul de stare civilă verifică dacă soţii îşi meţin intenţia de divorţ şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, solicitând o declaraţie de menţinere a cererii de divorţ.

Dacă soţii nu se prezintă împreună  (în aceeaşi zi) la expirarea termenului de 30 de zile, ofiţerul de stare civilă delegat, întocmeşte un referat, aprobat de primar, prin care dosarul de divorţ se clasează.

În aceleaşi condiţii ofiţerul de stare civilă delegat, clasează dosarul dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg / înţelege să renunţe la cererea de divorţ, dacă înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie, dacă intervine naşterea unui copil sau dacă unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând astfel prin deces.

            În situaţia în care soţii stăruie să divorţeze, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ care va fi înmânat foştilor soţi într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare.

În situaţia în care ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg / înţelege să renunţe la divorţ, completează o declaraţie de renunţare la cererea de divorţ.

În cazul cetãţenilor strãini, certificatele de naştere trebuie sã îndeplineascã cerinţele de legalitate prevãzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate între România şi statele ai cãror cetãţeni sunt.

În cazul persoanelor care nu cunosc limba românã, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducãtor autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Proces verbal intocmit de interpret

Declaratie de mentinerea cererii de divort

Declaratie de renuntare divort

În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorţ, ofiţerul de stare civilã delegat elibereazã o copie, conformă cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de cãtre unul dintre foştii soţi, personal sau prin împuternicit cu procurã specialã.

Cererea se depune la primãria unitãţii administrativ-teritoriale care are în pãstrare dosarul de divorţ, fãcându-se menţiuni despre aceasta în dosarul de divorţ.

În situaţia în care constatã cã nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru desfacerea cãsãtoriei prin acordul pãrţilor, ofiţerul de stare civilã delegat întocmeşte un referat, prin care propune respingerea cererii de divorţ şi emiterea unei dispoziţii de respingere de cãtre primar.


Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com