Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a primit, marţi, 4 octombrie 2011, vizita unui grup de pensionari din  oraşul ungar Kecskemet, aflat în vizită la Tîrgu-Mureş, la invitaţia filialei târgumureşene a  Uniunii Generale a Pensionarilor din România.
Întâlnirea, la care a participat preşedinta filialei, dna Kovacs Irma, a relevat, încă o dată, relaţia specială statornicită, în timp, între primărie şi persoanele de vârsta a treia, relaţie bazată pe respect, preţuire şi implicare, atât din partea municipalităţi, cât şi din cea a vârstnicilor din oraş.
Apreciat şi iubit de membrii filialei, primarul municipiului - „artizanul”, alături de viceprimarul Claudiu Maior, al acestei legături de suflet - a reuşit, în timpul scurtei întrevederi menţionate, să „cucerească” şi inimile oaspeţilor din Kecskemet, cărora le-a dorit să se simtă bine la Tîrgu-Mureş, să nu rateze niciunul din punctele de atracţie ale oraşului şi i-a îndemnat „să facă ghiozdanele nepoţilor” şi să revină, neapărat, la Tîrgu-Mureş.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com