Primarul, dr. Dorin Florea, condamnă felul în care partidele politice angajate în campania electorală din municipiul Tîrgu – Mureş îşi fac campanie electorală.

„Acesta nu este campanie electorală, este golăneală electorală. Îi îndemn pe toţi târgumureşenii să nu-i voteze pe cei de la USL ale căror feţe le cerşesc votul de pe stâlpi, garduri sau pereţi. Este o dovadă că celor de la USL nu le pasă de oraşul în care trăiesc, că nu-i respectă pe locuitorii pe care vor să-i reprezinte în parlament, stricând aspectul oraşului. Este regretabil că preşedintele Consiliului Judeţean şi fostul prefect încurajează aşa ceva,” a declarat primarul, Dorin Florea.

Conform directorului Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean, sute de afişe au fost lipite ilegal, cu un clei special, foarte puternic pe stâlpi de iluminat, garduri, sau pereţi pe Bulevardul 1848, străzile Petru Dobra, Gheorghe Doja, 22 Decembrie, zona serpentinei mici şi a Spitalului Judeţean. Au fost aplicate 7 sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

„Fac un apel către toţi oamenii responsabili să nu mai lipească afişe decât în locurile special amenajate. Am anunţat în scris partidele care sunt panourile de afişaj de care beneficiază în această campanie electorală. Sunt panouri moderne, cu sticlă şi cheie astfel încât afişele să nu poată fi distruse. De asemenea, am anunţat că există 7 amplasamente unde se pot organiza evenimente electorale, astfel încât toţi candidaţii să se poată întâlni când doresc cu alegătorii”, a declarat Constantin Bretfelean, în conferinţa de presă de marţi, 13 noiembrie.

Primarul, Dorin Florea, a cerut îndepărtarea de către firma de salubritate a afişelor lipite ilegal şi trimiterea notei de plată ce conţine contravaloarea serviciului de curăţenie către formaţiunile care se fac vinovate de distrugerea imaginii şi a bunurilor oraşului.

 

 

 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com