Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, va solicita Consiliului Local Municipal, retragerea Tîrgu-Mureşului din Zona Metropolitană şi va propune adoptarea unei hotărâri prin care oraşul să dezvolte relaţii intercomunitare directe cu localităţile limitrofe, pentru implementarea unor proiecte comune, cu caracter regional.

Anunţul a fost făcut de edilul-şef al municipiului în cadrul conferinţei de presă de luni, 26 noiembrie 2012. Motivul acestui demers – a explicat primarul municipiului – îl constituie lipsa de dialog, interes şi implicare din partea Consiliului judeţean, refuzul de a accepta necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale, a descentralizării deciziei administrative şi subsidiarităţii, lipsa unei viziuni economice integratoare care să vizeze dezvoltarea economică a arealului, în ansamblul său. O primă rundă de discuţii cu primarii comunelor limitrofe a avut loc în octombrie, fiind deja abordate cel puţin 6 proiecte de interes regional ce ar putea fi implementate în colaborarea cu administraţiile locale respective.

În altă ordine de idei, primarul dr. Dorin Florea a anunţat că, la finele acestui an, municipalitatea are de recuperat circa 14 milioane de lei de la persoane juridice, datorii acumulate în decursul anului, dar şi debite mai vechi (taxe, impozite, alte obligaţii), pentru încasarea cărora au fost emise somaţii şi se va trece la executarea silită a rău-platnicilor.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass media, a fost făcut public şi calendarul evenimentelor lunii decembrie organizate de primărie: participarea la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României – 1 Decembrie, inaugurarea noului patinoar din zona Centrului Cultural „Mihai Eminescu” – 4 decembrie, ora 18.00, inaugurarea iluminatului festiv şi a bradului de Crăciun din centrul oraşului – 5 decembrie, ora 18.00, concertul de colinde susţinut de corurile bisericilor, în balconul primăriei – 19 decembrie, 0ra 18.00, comemorarea revoluţiei din 1989 – 21 decembrie şi Revelionul în stradă – 31 decembrie 2012.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com