Mărime text:

 

Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a dezminţit, miercuri 9 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, zvonurile vehiculate în unele mass media, conform cărora „oraşul se înglodează în datorii”. În situaţia în care, potrivit legii, plafonul de îndatorare se situează în marja de 30%, iar Tîrgu-Mureşul se află la 17%, dată fiind şi noua strategie în problema termiei, „oraşul este în siguranţă din acest punct de vedere, chiar neluând în calcul o creştere economică”, apreciază edilul-şef.

În privinţa scandalului mediatic iscat de tăierea, recent, a unor copaci din zona străzii Bolyai, primarul municipiului a arătat că tăierile, efectuate de echipe de specialişti din cadrul primăriei, au fost justificate, dat fiind pericolul pe care acei arbori îl constituiau pentru siguranţa cetăţenilor şi a traficului rutier. În locul fiecărui copac tăiat vor fi plantaţi alţii trei, a mai precizat primarul Dorin Florea.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass media, primarul municipiului şi-a manifestat satisfacţia pentru modul în care a fost rezolvată problema SMURD, arătând că celebra „baracă” este de domeniul trecutului şi că, o dată cu mutarea în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă,  unitatea va fi în continuare lărgită şi modernizată.

BIROUL DE PRESĂ  

Vizualizări: 21453

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com