Direcţia Poliţia Locală Tîrgu Mureş a fost vizitată de vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor în Drept din Turcia (STEP), Barlaschan Alphan. Tânărul student la Facultatea de Drept din Izmir a venit la Tîrgu Mureş special pentru a afla cum funcţionează sistemul de voluntariat implementat de către Poliţia Locală. Vicepreşedintele STEP a fost însoţit de şeful poliţistilor locali voluntari, Sergiu Aştelean. Tânărul a fost interesat printre altele, de organizarea celor 55 de voluntari tîrgumureşeni, modul în care se implică în slujba comunităţii sau felul în care sunt selectaţi. Vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor în Drept din Turcia, Barlaschan Alphan este decis să implenteze în Izmir, oraşul din care provine, acelaşi sistem ca la Tîrgu Mureş. „Ne bucurăm că suntem un model pentru ţările vecine şi că la noi funcţionează foarte bine sistemul de voluntariat. Deşi în România mai avem de lucru, atunci când vine vorba de mentalitatea voluntariatului, apreciez faptul ca târgumureşenii nu se dau în lături atunci când vine vorba de oraşul lor. Oamenii vin înspre noi, îşi doresc să contribuie la liniştea şi ordinea publică” a declarat viceprimarul Claudiu Maior.
Principalele atribuții ale voluntarilor sunt cele de însoțire a polițiștilor locali în patrule mixte la diferite evenimente publice, acolo unde se impune și există un aflux mare de cetățeni sau la acţiuni de împărțire a materialelor cu caracter informativ cu privire la ordinea și disciplina pe raza municipiului Târgu Mureș.
  
Biroul de presă al primariei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com