Vineri, 25 martie a.c. primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, însoţit de consilierul său personal, Claudiu Maior, au fost prezenţi în Piaţa agroalimentară de pe strada Cuza Vodă. Motivul prezenţei lor l-a constituit stadiul în care se prezintă această piaţă, ca de altfel şi celelate pieţe din localitate, în faţa cetăţenilor, în ceea ce priveşte curăţenia, calitatea produselor de pe tarabe etc. „Îmi face o mare plăcere să fac o vizită în piaţă înainte de Paşti, să văd ce pun târgumureşenii pe masă. Am ocazia fericită de a face două vizite, acum, că e paştele catolic, dar urmează şi Paştele ortodox. Mă bucur că oamenii sunt optimişti, că au toate condiţiile create pentru a obţine produse proaspete, de calitate....aşa că n-am decât să-i felicit pe cei din piaţă", a declarat primarul Dorin Florea. Menţionăm că pieţele de pe raza municipiului Tîrgu Mureş sunt pregătite să primească producătorii, efectuându-se, în acest sens, igienizarea platourilor pieţelor. Nu în ultimul rând, a fost finalizată verificarea privind funcţionarea utilităţilor în pieţe conform normelor legale în vigoare. Producătorilor care comercializează produse lactate le-au fost reparate şi renovate halele de comercializare a acestor produse. Totodată, continuă activitatea de reparaţii a platourilor pieţelor în funcţie de condiţiile atmosferice. Administraţia Pieţelor face un apel către toţi producătorii mureşeni, să vină cu încredere să îşi valorifice produsele în pieţele agroalimentare târgumureşene, unităţi care respectă, din punct de vedere legal, toate normele europene. În acelaşi timp, târgumureşenii sunt invitaţi a cumpăra produse proaspete, de calitate şi la cele mai bune preţuri. Pentru relaţii suplimentare, cetăţenii sunt rugaţi să se adreseze secretariatului societăţii, la telefon: 0265- 250225 sau 0265-250.221.

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com