Joi, 12 mai, ora 17,30, primarul Dorin Florea a deschis oficial Zilele Târgumureşene, în Parcul Municipal.  La eveniment au participat preşedintele  Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, senatorul Marius Paşcan şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. „Dragi târgumureşeni, e o zi specială pentru că a coincis cu ceva ce vreau să împărtăşesc cu dumneavoastră. Sunt zilele oraşului şi nu poate fi mai frumos decât să pun în slujba  târgumureşenilor ceea ce am făcut o viaţă întreagă. Mai mult de o jumătate din viaţa mea am trăit aici,  aproape două treimi. Azi am făcut un mic bilanţ şi sunt mândru şi bucuros că am reuşit să întorc oraşului ceea ce mi-a dat: bucuria de a termina o şcoală de elită, bucuria de a cunoaşte în acest oraş tot ce a fost mai presus şi mai bun şi care ne-a insuflat tuturor că oriunde am fi trebuie să apărăm şi să iubim Tîrgu Mureşul," a declarat primarul Dorin Florea.

Pe scenă au urcat, alături de primarul Dorin Florea, preşedintele Consiliului Judeţean Ciprian Dobre şi consilierul primarului, Claudiu Maior, precum şi un sobor de preoţi, reprezentanţi ai tuturor cultelor din Tîrgu Mureş, care au rostit pe rând o mică rugăciune.  Preşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Dobre, a declarat:  „Dragi târgumureşeni, cred că, într-adevăr la Tîrgu Mureş, au rămas bucuriile aşa cum  le-am cunoscut din copilăria  şi din maturitatea noastră.  Tîrgu Mureş e locul unde avem copii, îi creştem, educăm şi formăm,  dar de multe ori rolul formării şi al educării a căzut câteodată pe umerii cui nu trebuia. Afirm în seara asta că, împreună, putem să ne luăm răspunderea pentru educaţia şi instruirea generaţiei care vine".

La eveniment, au participat alături de sutele de târgumureşeni, copii de la toate cluburile sportive din Târgu Mureş.  

Seara, mii de participanţi au cântat şi au dansat pe melodiile îndrăgite ale renumitelor formaţii Edda şi Holograf. Artiştii au primit distincţii cu prilejul împlinirii celor 400 de ani de când Tîrgu Mureş a devenit oraş liber regesc.

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com