Mărime text:

 

Mobilier nou în şcolile târgumureşene

 

Peste 900.000 de lei au fost alocate instituţiilor de învăţământ din Tîrgu Mureş în vederea achiziţionării şi dotării sălilor de clasă cu mobilier şcolar. Una dintre aceste unităţi şcolare, care, alături de celelalte instituţii a beneficiat de aceste dotări, este şi Gimnaziul „Liviu Rebreanu” din localitate. „Am amenajat peste 200 de săli de clasă, încluzând aici laboratoare, cabinete, precum şi sala festivă de la Liceul de Artă, cu mai multe obiecte de mobilier şcolar. Am mai spus-o şi repet, educaţia rămâne o prioritate în cadrul Strategiei de dezvoltare a oraşului promovată de Primăria municipiului Tîrgu Mureş. Mărturie stau nenumăratele lucrări de reabilitare efectuate în toţi aceşti ani, elevii târgumurşeni beneficiind de laboratoare noi, performante, terenuri de sport moderne, săli de clasă reabilitate etc. Continuăm să realizăm şi pe viitor astfel de lucrări, pentru că numai investind în educaţia copiilor noştri investim în viitor”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com