Primăria municipiului Târgu Mureș în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal a pus anul trecut bazele unui program unic în țară, prin care copiii cu vârste între 5-10 ani, au învățat să înoate gratuit. Bilanțul primei serii este de peste 600 de elevi din Târgu Mureș, care timp de 3 luni, au învățat să înoate în cadrul Bazinului acoperit din Complexul de Agrement și Sport Mureșul – Week-end.

"Dorim ca toți copiii din Târgu Mureș să aibă șansa de a învăța să înoate, astfel mizăm în continuare pe sprijinul unităților de învățământ și a Inspectoratului, cărora le aducem mulțumiri pentru colaborarea fructuoasă. Municipalitatea pune la dispoziția elevilor înscriși transport gratuit, de la școală către balon și retur. Ședințele sunt de o oră și se vor desfășura în cele mai bune condiții, cei mici fiind asistați de personal specializat, antrenori ce au un palmares bogat. Seria a doua de cursanți va debuta luni, 21 ianuarie și sperăm să avem aceleași rezultate pozitive.", a precizat Claudiu Maior, consilier al primarului.

Menționăm că antrenorii selectați pentru programul "Inițiere în înot" sunt specialiști cu o vastă experiență în programele de inițiere, iar grupele de înot vor avea o componență de maximum 10 copii. Pentru informații suplimentare, email: csmtgmnatatie@gmail.com , telefon: 0745.949.548 – coordonator proiect, Laura Toth.

Serviciul Relaţii Interne şi Internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com