Planuri ambițioase pentru 2019!

În toamna anului trecut, în parcurile și zonele verzi ale municipiului Târgu Mureş au fost plantate cca 52.000 de plante bienale - panseluțe şi 500 de trandafiri, care au provenit din achiziţii publice. Materialul dendro-floricol al Adiministraţiei Serelor şi Zonelor Verzi a fost realizat pentru satisfacerea nevoilor proprii ale oraşului, pentru sprijinirea amenajării spaţiilor verzi din zona blocurilor de locuit şi a unităţilor de învăţământ, precum şi pentru crearea unor disponibilităţi de valorificare  pe piaţa liberă. Suprafaţa amenajată sub formă de rondouri, rabate, scuaruri, jardinière etc. a fost plantată de 2 ori – prima data, primăvara, cu diferite specii floricole anuale cum ar fi: Salvia, Dahlia, Petunia, Canna indica, Tagetes, Ageratum, Coleus, Aecheranthus, Echeveria, Begonia, Pelargonia, Gazania, Irisine, Santolina, Mezembrianthenum etc.; a doua oară, toamna, cu specii floricole biennale, cum ar fi: Panseluțe, Miosotis şi Bellis. N-au fost uitaţi arborii şi arbuştii, care fost plantaţi în mai multe locuri din oraş, spre exemplu: Calea Sighișoarei, străzile Cornești, Libertății, Mihai Viteazul, Nicolae Iorga, Cosminului, Parcul Fr. J. Curie, Parcul Iuliu Hossu, Parcul de joacă din str. Muncii, str. Progresului, Apaductului, Budiului, Aleea Carpați, Colegiul "Alexandru Papiu Ilarian", Colegiul Național "Unirea".

S-au plantat, de asemenea, 15.555 de bulbi de lalele în Piața Trandafirilor, zona Prefecturii, Piața Teatrului, str. Bolyai, Parcul Diamant, str. Ștefan cel Mare, Exterior Cetate, precum şi în toate sensurile giratorii din oraș;  răsaduri de flori anuale, biennale şi perene au fost plantate în 2 cicluri biologice (primăvara-toamna), pe străzile Mihai Viteazul, Piaţa Trandafirilor, Aleea Carpaţi, Parc Diamant, str. Gheorghe Doja, B-dul 1848, Cartierul Unirii, str. Gheorghe Marinescu, Piaţa Bernady, str. Bolyai, Piaţa Teatrului, Platoul Corneşti, str. Călăraşilor, Piaţa Victoriei, Parcul Eroilor Români, str. Ştefan cel Mare, str. Bartok Bella, str. Aurel Filimon, precum și în toate sensurile giratorii din oraș.

46 asociaţii de proprietari au primit gratuit, în vederea plantării în perimetrul asociaţiilor, 1.947 de arbuşti ornamentali şi 57 de arbori orn, iar 23 de unităţi de învăţământ  au primit 170 de arbuşti, 25 de arbori ornamentali şi 8.047 de răsaduri de plante perene si bienale. După încheierea campaniei de plantare, în parcuri s-a trecut la executarea lucrărilor specifice.

La capitolul tăieri şi toaletări de arbori reţinem un număr de 3.775 de arbori toaletaţi în cartierele Tudor Vladimirescu, Dâmbu Pietros și Cornișa pe baza contractului încheiat cu o firmă prestatoare de servicii. În prezent, se lucrează, în baza noului contract, pentru sezonul 2018-2019, la toaletarea a 3.700 de arbori din cartierele Mureșeni, Unirii și Dâmbu Pietros. Alte toaletări de arbori s-au efectuat (în număr de 4.883 de bucăţi) şi cu personalul propriu al Administrației Serelor Parcurilor și Zonelor Verzi, în: Piața Trandafirilor, str. Enescu, str. Primăriei, Tușnad, Tineretului, Cuza Vodă, Călărașilor, Verii, Cornești, Bradului, Gimnaziul Shiller, B-dul Cetății, Gheorghe Doja, str. Revoluției, Parcul Memorandumului, Făget, str. Nicolae Balcescu, Voinicenilor, Agricultorilor, Cuza Vodă, Reșița.

"În anul 2019 continuăm lucrările de tăieri şi toaletări de arbori, conform solicitărilor cuprinse în programul de tăieri dezbătut la finele anului trecut; se va finaliza şi amenajarea serei modulare din incinta ASPZV, diversificând astfel activitatea productivă prin cultivarea legumelor în seră, pe câmp, precum şi prin cultivarea de noi specii dendro-floricole", a declarant consilierul primarului Claudiu Maior.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com