Consiliul local municipal Târgu Mureș, a aprobat în ședința din 25 aprilie 2019, o hotărâre care vizează acordarea unui sprijin financiar pentru copii nou născuți în Municipiul Târgu Mureș. Sprijinul financiar acordat va fi in cuantum de 2000 de lei, pentru fiecare nou-născut, bani ce vor fi acordați de către  Primăria municipiului Târgu Mureș, celor care respectă condițiile adoptate de consilierii locali în ședința ordinară de lucru.

"Proiectul are în vedere încurajarea și creșterea natalității la nivelul municipiului Târgu Mureș, și spun asta deoarece în ultimii ani, potrivit statisticilor s-a observat o scădere a natalității. Beneficiarii acestui sprijin  vor fi părinții copilului nou-născut, cu domiciliul în Municipiul Târgu Mureș și care vor face dovada că în ultimele 12 luni aceștia au desfășurat o activitate neîntreruptă", a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului.

Pentru a beneficia de acest sprijin, părinții nou-născuților târgumureșeni vor depune o cerere la Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, alături de documentele doveditoare (actele de identitate ale părinților – în original și copie, adeverințe de la locul de muncă al părinților – în original și certificatul de naștere al copilului – în original și copie).  Cererea se va depune în termen de 30 de zile de la data nașterii copilului, alături de documentele enumerate mai sus.

Condițiile de acordare a acestui sprijin financiar, sunt următoarele :

· Se acordă o singură data pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere;

· Părinții au vechime în muncă de cel puțin un an fără întrerupere;

· Părinții au domiciliul pe raza municipiului Târgu Mureș;

· Nașterea s-a înregistrat într-o maternitate din Târgu Mureș;

· Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet;

· Termenul de depunere a dosarului este de o lună de la data nașterii copilului.

Serviciul de Relații Interne și Internaționale
Primăria municipiului Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com