Atitudinea consilierilor locali UDMR din ședința de consiliu de joi, o cataloghez ca fiind o joacă de copii răsfățați. Este pentru a nu știu câta oară când disputele interne din cadrul acestei formațiuni politice se răsfrăng asupra activității Primăriei, în cazul de față, asupra bugetului orașului.

Pozițiile celor din UDMR sunt pure inepții, cu tentă răutăcioasă, care nu au nicio legătură cu realitatea, motiv pentru care îmi vine greu să exemplific și să răspund acestor acuzații.

Dacă luăm în calcul și întârzierea cu două luni a votării bugetului la nivel național, tot din cauza unor dispute politice, reiese foarte clar cinismul de care dau dovadă consilierii UDMR. Din păcate, prin decizia de amănare a rectificării bugetului local nu au făcut altceva decât să afecteze grav activitatea serviciilor precum: salubritatea, reparații în școli, transportul în comun, salarii. Practic, consilierii UDMR au ignorat total că cei ce au de suferit sunt târgumureșenii, români și maghiari deopotrivă.

După astfel de experiențe înțeleg și definesc mult mai responsabil funcția de primar. Nu mă văd niciodată în situația în care, la o poruncă politică, să acționez împotriva cetățenilor.

Dar asta înseamnă caracter!

PRIMAR
Dr. Dorin Florea

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com