Dragi târgumureșeni, iată-ne împreună, în pragul celei mai așteptate și dorite sărbători ale creștinătății: Învierea Domnului! De data aceasta și în acest an trebuie să o petrecem și să o întâmpinăm altfel. Putem fi, ca întotdeauna alături, să simțim împreună emoția Învierii Domnului! Vă propun să ieșim toți, în noaptea de Înviere, la ora 24.00 cu o lumânare aprinsă în geam sau în balcon, preț de un minut, timp în care să ne gândim la semnificația acestei sărbători. Apoi, să ciocnim un ou roșu cu cei care sunt lângă noi. Transmiterea luminii ne va face să înțelegem cu adevărat principiile creștine, ne va face să ne simțim mai uniți și mai umani.

Pe Dumnezeu îl găsim în sinea noastră, de fiecare dată când ne gândim la El sau atunci când Îl rugăm ceva! Vom fi și de această dată împreună și sper să rămânem mereu așa! 

Dr. Dorin Florea,
Primar al Municipiului Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com