Grădina Zoologică din Târgu Mureș derulează un nou program pe timpul vacanței pentru copiii cu vârste între 4-15 ani. În fiecare sâmbătă, de la ora 11.00 copiii vor face cunoștință, îndeaproape, cu un animal. Pentru început, vor fi prezentate cele care pot fi mângâiate și care nu prezintă pericol. Primele scoase la rampă sunt țestoasele, iepurii și porcușorii de Guineea, iar cei prezenți vor afla totul despre ele. Cei mici vor învăța să le hrănească și să le observe, totul sub ochiul atent al unui specialist.

Angajații Zoo Târgu Mureș au pregătit și un colț de creație, dotat cu foi și creioane colorate, astfel încât copiii să poatăt desena și colora animale despre care au învățat. Mai mult, vor avea parte și de alte surprize. Prima întâlnire din programul „Să ne cunoaștem mai bine!" începe sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11,00, la Pavilionul Tropical. Dacă vremea este nefavorabilă, lecția în natură se mută în amfiteatrul din Pavilionul Maimuțelor. Vă așteptăm cu drag!" a declarat consilierul primarului Claudiu Maior.

Serviciul Relații Interne și Internaționale
Primăria Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com