A avut loc prima întrunire a Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul Municipiului Târgu Mureș

Consiliul Comunitar Consultativ, structură nou înființată la nivelul Municipiului Târgu Mureș, în baza HCL nr. 293 din 30 septembrie 2021, s-a reunit joi, 18.11.2021, pentru prima dată de la înființarea lui.

Consiliul Comunitar Consultativ este o formă de sprijin la nivel local, formată din 25 de membri, aleși pe o perioadă de 2 ani de zile de la data numirii. Aceștia sunt selectați dintre membri de seamă ai comunității, respectiv consilieri locali, oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, polițiști – persoane implicate și receptive la problematica socială.

În cadrul primei ședințe ordinare, membrii prezenți ai consiliului au avut posibilitatea, de a-și împărtăși reciproc, detalii din domeniul propriu de activitate și, totodată, au ales prin vot: președintele entității, vicepreședintele și secretarul consiliului.

Misiunea structurii nou create este de a contribui la identificarea nevoilor și resurselor comunității locale, precum și de a promova implicarea acesteia, în soluționarea unor cazuri sociale concrete.

Scopul Consiliului Comunitar Consultativ este de a sprijini activitatea de asistență socială prin creșterea calității vieții în familiile dezorganizate, aflate în impas financiar sau a copiilor privați de o îngrijire și educație adecvată.

Printre atribuțiile Consiliului, se numără și:
• Identificarea copiii și a familiilor care au nevoie de orice formă de sprijin;
• Analizarea cazurilor identificate sau cele care au fost supuse spre analiză asistenților sociali din cadrul DAS Târgu Mureș;
• Colaborarea cu serviciile publice/private din comunitate;
• Medierea conflictelor intrafamiliale;
• Propunerea de soluții pentru rezolvarea cazurilor sociale identificate.

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com