Miercuri, 7 mai, d-na Kendra E. Pace, ofiţer politic în cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a fost oaspetele primarului municipiului, dr. Dorin Florea. Vizita face parte dintr-un turneu de documentare efectuat de înaltul oficial american în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş.

     În cadrul întrevederii, primarul Dorin Florea a făcut o prezentare generală a potenţialului economic şi uman al municipiului, punctând eforturile şi iniţiativele autorităţii locale în domenii de interes major, problemele de strategie ale oraşului şi proiecţia lui în etapa istorică pe care o traversăm. Au fost trecute în revistă proiectele privind zona metropolitană, realizarea centrului de informatică medicală şi dezvoltare IT, realizarea spitalului regional, crearea consorţiului universitar româno-maghiar, păstrarea statutului de oraş universitar important, capabil să reziste într-un mediu concurenţial, precum şi alte proiecte menite a asigura parcursul ascendent al oraşului şi situarea lui în zona elitelor. „Într-o lume care se mişcă foarte repede, trebuie să oferi încredere în potenţialul oraşului tău, încât oamenii să aibă o perspectivă de stabilitate şi speranţă. Mă bucur că, despre Tîrgu Mureş se vorbeşte frumos, iar moto-ul „oraş al armoniei, nu al conflictelor” reflectă preocuparea noastră constantă de a-l păstra în sfera dialogului constructiv, descurajând tentaţia de a fi prezentat ca o zonă conflictuală”, a conchis primarul Dorin Florea.

     Expunerea edilului şef s-a bucurat de aprecierea şi interesul oaspetelui american, vizita la Primăria Tîrgu Mureş constituind, prin observaţiile pertinente şi punctele de vedere realiste, o etapă importantă şi revelatoare a turneului transilvan întreprins.

   

     Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com