Primarul municipiului, dr. Dorin Florea, a participat vineri, 4 iulie, la festivităţile de absolvire a studiilor universitare – promoţia 2014, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş, eveniment desfăşurat la Sala polivalentă din municipiu.

Evocând tradiţia şcolii târgumureşene, în general, şi a celei medicale, în mod deosebit, edilul şef s-a adresat celor prezenţi, subliniind importanţa momentului şi împărtăşindu-le emoţia. Primarul Dorin Florea a avut cuvinte de apreciere pentru munca şi eforturile dascălilor în pregătirea unei noi promoţii de medici şi farmacişti, iar în mesajul adresat tinerilor absolvenţi, a fost subliniată vocaţia de multiculturalitate a oraşului, în contextul căreia şcoala de medicină rămâne un punct-cheie, coagulând energiile şi inteligenţele creatoare. Tinerii medici au fost îndemnaţi să rămână şi să-şi exercite meseria la Tîrgu Mureş, garantând, prin talent şi pricepere, situarea oraşului în rândul elitelor, păstrându-i şi perpetuându-i tradiţiile.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com