Luni, 4 august, viceprimarul municipiului, Claudiu Maior, a fost prezent la recepţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a străzii Bogatei, lucrări cuprinse în Planul Urbanistic de Dezvoltare Urbană II – tranşa a doua.

„Mă bucur, alături de locuitorii din zonă, că strada a fost redată circulaţiei auto şi pietonale, în condiţii optime. Lucrările de modernizare au cuprins 440 de metri, o suprafaţă carosabilă de 2.730 mp şi 1.340 mp trotuar. Este o promisiune mai veche făcută locuitorilor din acest spaţiu intens circulat, având în vedere că strada se află în apropierea autogării. Profităm de condiţiile meteo propice pentru a intensifica lucrările de reabilitare a tuturor obiectivelor pe care le avem în vedere”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior.

Costurile lucrării se ridică la peste un miliarde de lei, din care 831.150 de lei au fost alocate reabilitării drumului, iar 308.000 de lei au fost investite în lucrările de apă şi canalizare.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com