Aflată la cea de a 44 ediție, Expoziția Internațională Chinologică Tîrgu Mureș, desfășurată în prezent sub numele de Dracula Dog Show a devenit cea mai importantă manifestare de acest gen din Europa de Est. Și anul acesta au venit la Tîrgu Mureș peste 800 de participanți din peste 30 de țări. În numele administrație orașului, viceprimarul Claudiu Maior, prezent sâmbătă seara la festivitatea de premiere, le-a transmis celor prezenți un călduros salut : ” Municipiul Tîrgu Mureș este onorat să vă primească ca și oaspeți. Iată cum o expoziție de acest gen contribuie la susținerea pe plan internațional a imaginii orașului. Fiți bineveniți, vă felicităm pentru pasiunea arătată, fie ca cele mai frumoase exemplare să câștige și vă dorim, ne dorim, să reveniți cât mai curând la noi, la Tîrgu Mureș. Pe această cale transmit felicitări și organizatorilor care de 44 de ani mențin acest eveniment la un nivel foarte înalt. Și în familia mea avem doi câini, un Labrador și un Roxi Cocker care aduc mari bucurii copiilor dar și nouă părinților. Vă asigur de întreaga noastră susținere și vă felicit încă o dată pentru grija pe care o arătați față de primii prieteni ai omului care sunt câinii.” 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com