Început de an universitar la Tîrgu Mureş

„Ne punem speranţa în valoarea şi forţa tinerei generaţii!”

     Chiar mohorât, atins de aripa rece a toamnei, începutul lui octombrie ne reaminteşte, în fiecare an, că tinereţea este o stare de spirit. Oraşul se umple de viaţă, străbătut de optimismul şi efervescenţa gândului tineresc. Este începutul unui nou an universitar, aşteptat cu emoţie şi speranţă de „bobocii” în urma cărora tocmai s-au închis porţile liceului, dar şi de studenţii „mai mari”, obişnuiţi, deja, cu rigorile dar şi cu lucrurile frumoase pe care le oferă mediul academic.

     Prin istoricul său, prin valorile durabile instituite, prin rezultatele obţinute, învăţământul universitar târgumureşean îşi demonstrează în mod constant standardele educaţionale, cadrul emulativ şi vocaţia performanţei, confirmate de-a lungul timpului. Este o dovadă că educaţia, instrucţia, inteligenţa ne definesc şi ne asigură locul cuvenit în concertul valorilor europene.

     Dragi studenţi, vă îndemn să profitaţi de anii voştri tineri, pentru a vă desăvârşi personalitatea, pentru a vă construi o carieră profesională care să vă asigure un viitor de succes. Am încredere că inteligenţa, spiritul competitiv , ambiţia vă vor face să alegeţi drumul cel bun.   Anii de studenţie la Tîrgu Mureş sunt ani petrecuţi într-un spaţiu al concordiei şi multiculturalităţii. Oraşul merită să-i duceţi mai departe numele şi renumele, străduindu-vă ca el să-şi păstreze locul în rândul elitelor.

     Stimaţi dascăli, dragi părinţi, cu toţii avem certitudinea că darul cel mai de preţ şi bogăţia cea mai mare sunt educarea şi modelarea pentru un parcurs lung şi plin de aşteptări. Ne sunteţi mereu aproape, parteneri ai municipalităţii, în crearea unui climat propice unei bune administrări a oraşului şi, implicit, a condiţiilor pentru un act educaţional de ţinută.

     Vă doresc tuturor sănătate şi noroc la acest nou început, cu speranţa aşteptărilor uriaşe ca învăţământul superior mureşean să se ridice la nivelul etapei istorice pe care o trăim!

 

 

Dr. Dorin Florea,

Primarul Municipiului Tîrgu Mureş

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com