Vineri, 31 octombrie, a fost turnat covor asfaltic pe strada Dâmbu Pietros, urmând ca în cursul săptămânii viitoare lucrările să continue pe strada Lămâiţei, de pe Bulevardul 1848, - mai precis, pe aleile de acces la blocurile de locuinţe din zonă.

„Urmează să fie asfaltată o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi, investiţia ridicându-se la 84.000 de lei, sumă alocată de la bugetul local. Le-am promis târgumureşenilor că vor fi reabilitate şi modernizate nu numai străzile din municipiu, ci şi scările de legătură şi aleile dintre blocurile din cartiere, precum şi iluminatul public şi iată, pot spune că, în general, ne onorăm promisiunile”, a spus viceprimarul Claudiu Maior, prezent la faţa locului. „Ne-au fost de mare folos discuţiile şi întâlnirile cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi cu cetăţenii, care ne-au semnalat, de fiecare dată, neajunsurile cu care se confruntă în zonele în care locuiesc, astfel încât am putut să ne organizăm şi să ne stabilim priorităţile, intervenind, acolo unde am fost solicitaţi”, a mai precizat viceprimarul.

Reamintim că, în această perioadă sunt în curs de desfăşurare lucrări de reabilitare pe strada Parângului, pe Aleea Strâmbă, cartierul Nicolae Bălcescu şi în centrul oraşului.

Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com