La începutul acestei luni, Municipiul Tîrgu Mureş, reprezentat prin primarul dr. Dorin Florea, a semnat contractul privind realizarea proiectului „Mansardare şi reamenajare la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, contract în valoare de 2.285.141, 54 de lei. Suma este asigurată în proporţie de 98% din Fondul European de Dezvoltare şi Bugetul de Stat, iar 2% reprezintă contribuţia Municipiului Tîrgu Mureş.

Proiectul este cuprins în Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, domeniul major de intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.

„Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi dotarea corespunzătoare a prestigioasei instituţii de învăţământ târgumureşene pentru asigurarea accesului la un proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul de învăţământ în condiţii optime,” a precizat primarul Dorin Florea.

„Realizarea proiectului presupune: amenajarea a 16 săli de curs, două magazii, două spaţii tehnice pentru tablou general, două grupuri sanitare, realizarea lucrărilor de intervenţie la pereţii de compartimentare, izolarea termică a acoperişului cu vată minerală pe porţiunea mansardată, asigurarea iluminării naturale a spaţiilor de la mansardă prin decuparea învelitorii şi montarea unor ferestre, racordarea instalaţiilor termice şi electrice de la mansardă la instalaţiile existente în clădire, placarea grupurilor sanitare cu faianţă şi gresie pe pardoseală, montarea de parchet laminat în sălile de curs”, a detaliat, la rândul său, viceprimarul Claudiu Maior.

          Perioada de implementare a proiectului este de 10 luni, respectiv 4 decembrie 2014 – 4 octombrie 2015.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com