Miercuri, 31 decembrie 2014, Complexul “President” din Tîrgu Mureş a găzduit “Revelionul persoanelor de vârsta a treia”. Desfăşurat în cele 3 săli, Garden, Only Pink şi President, într-o ambianţă plăcută, întâlnirea organizată de Primăria Tîrgu Mureş s-a bucurat de mare succes în rândul participanţilor.

“Venim de mult timp la acest revelion şi ne bucurăm pentru că în fiecare an primăria este alături de noi. Preţul biletului este foarte accesibil, preparatele sunt extraordinare, atmosfera este, ca de fiecare dată, foarte plăcută….într-un cuvânt, felicitări organizatorilor!” a declarat doamna Maria M.  

La rândul său, edilul şef al municipiului, dr. Dorin Florea, a declarat: “Reîntâlnirea cu dumneavoastră este mereu un prilej de bucurie. Vă rog să rămâneţi alături de noi, de Primăria Tîrgu Mureş pentru că numai împreună, români şi maghiari, dăm frumuseţe, armonie şi valoare oraşului.”

Pe parcursul câtorva ore, participanţii au dansat, au depănat amintiri alături de cei dragi, cunoştinţe şi prieteni.

Atât la venire cât şi la întoarcere, Primăria Tîrgu Mureş a pus la dispoziţia participanţilor, în cartierele oraşului, mijloace de transport în comun, care au facilitat participarea acestora la manifestarea sus amintită.

 

Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com