Celebrată anual la data de „11 aprilie - Ziua Mondială a Pacientului cu boala Parkinson”, nu a trecut nemarcată la Tîrgu Mureș. Astfel, vineri, 17 aprilie la Palatul Culturii Tîrgu Mureș la invitația președintelui Clubului pacienților cu boala Parkinson din Mureș, dr. Dan Fărcaș, s-au reunit mureșeni, medici și nu în ultimul rând reprezentanți ai autorității locale. ”Îi sprijinim pe toți cei care îi ajută pe cei aflați în lupta cu această maladie necruțătoare. Fie ONG-uri, fie asociații sau persoane fizice, toți cei care întind o mână de ajutor spre această categorie, găsesc în Primăria Tîrgu Mureș un partener. Îl felicit pe domnul dr. Dan Fărcaș pentru implicare, pentru sprijinul pe care îl aduce bolnavilor de Parkinson și nu în ultimul rând pentru efortuile depuse în punerea bazelor Clubului pacienților cu boala Parkinson din Mureș. Îmi aduc cu drag aminte de aceste acțiuni, încă de anul trecut când am fost invitat la prima întrunire a Clubului, la Cinema Arta și doresc să îi mulțumesc domnului dr. Fărcaș, în numele comunității, pentru perseverența de care dă dovadă.”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. În cadrul evenimentului a fost prezentat și proiectul „Change your mind, change your life” de dr. Fărcaș Dan Mircea, medic primar cardiolog. Boala Parkinson este o maladie a bătrâneții, dar există și excepții în care tineri cad victime. Cardiologul târgumureșean Fărcaș a aflat că suferă de această afecțiune, pe când era student la Medicină și avea doar 24 de ani. Dar boala nu l-a doborât, ba mai mult visul domniei sale de a ajunge un renumit medic, a devenit realitate.

 

Biroul de presă al primăriei

 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com