Complexul „President” din Tîrgu Mureş a fost gazda întâlnirii dintre cadrele didactice din localitate şi reprezentanţii Primăriei municipiului. Întâlnirea, la care au participat peste 1.600 de profesori, a fost organizată cu prilejul Zilei de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii. „Doamnelor şi domnilor învăţători şi profesori, doresc să vă transmit că aveţi o mare responsabilitate, aceea de a-i educa şi învăţa pe copiii noştri şi de aceea vă cer exigenţă maximă pentru că aceşti copii reprezintă viitorul României. Dragi elevi, vă sfătuiesc să învăţaţi, să-i aveţi repere pe înaintaşii noştri şi nu pe cei care se perindă zilnic pe la televizor şi cred că ne reprezintă, cei care seamănă ură şi dezbinare, iar dumneavoastră stimaţi părinţi, fiţi alături de copii, educaţi-i şi îndrumaţi-i aşa cum au făcut şi părinţii dumneavoastră, cu dragoste şi responsabilitate”, le-a transmis primarul  Dorin Florea, celor prezenţi la festivitate. Pe tot parcursul manifestării primarul Florea a fost însoţit de consilierul său personal, Claudiu Maior.
Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com