Administraţia Cimitirelor Municipiului Târgu Mureş - SPUM anunţă că programul de lucru īn cimitirele municipale (Central, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș, Remetea) se prelungește după cum urmează: în zilele 31 octombrie și 1 noiembrie 2020, între orele 08.00 - 20.00.

Această măsură vine în sprijinul cetăţenilor care doresc să aducă un omagiu celor trecuţi în nefiinţă, de Ziua Morţilor. Reamintim măsurile care trebuie luate pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19:

- Purtarea măştii este obligatorie!
- Distanţarea socială este de 2 m.
- Folosirea de dezinfectantului, inclusiv cel pus la dispoziţie în dozatoare.

Vă recomandăm să respectați măsurile de limitare şi prevenire a răspândirii virusului COVID-19 la nivelul judeţului Mureş impuse de Ordinul Prefectului nr.334 din 15.10.2020. Menţionăm că, în aceeaşi perioadă, aparţinătorii pot achita taxele anuale, cu respectarea regulilor mai sus amintite.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com