În Municipiul Târgu Mureș organizăm acțiunea ecologică „Curățenie generală", campanie dedicată persoanelor fizice cu case individuale precum și asociațiilor de proprietari.

CÂND se desfășoară curățenia generală?

În acest an, curățenia generală se desfășoară în perioada 15.10.2021-19.11.2021 conform unui program stabilit pe străzi. Echipele vor acționa programat în cartierele orașului zilnic între orele 07.00 - 16.00, conform unui calendar aprobat pe străzi și pe zile. Programul de curățenie generală poate fi influențat de starea vremii, iar în acest caz, activitățile vor  fi suspendate urmând a se relua imediat ce condițiile meteo vor permite.

CE se colectează în cadrul campaniei?

În cadrul campaniei se colectează:

· numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc, sortat (hârtie/ cartoane mari, sticlă, plastic, altele)

· deșeuri verzi, vegetale: frunze, crengi, vrejuri. Este obligatorie tranșarea crengilor în bucăți de până un metru lungime şi aranjarea lor ordonată.

Aceste deșeuri vor fi colectate în saci de plastic, şi vor fi depozitate la bordura carosabilului.

Atenție:

· NU se colectează deșeuri din construcții / demolări / amenajări interioare (moloz) și deșeuri din curățirea pivnițelor și podurilor (praf de cărbune, țigle, cărămizi, faianță și gresie).

· NU se colectează deșeuri electrice și electrocasnice (DEE). În această perioadă, în Târgu Mureș, se desfășoară o campanie dedicată DEE-urilor la puncte de colectare specifice (detalii: https://bit.ly/3BvNSgX ).

Procedura de colectare

1. Rugăm proprietarii gospodăriilor individuale şi asociaţiile de proprietari să-şi cureţe imobilele, terenurile şi spaţiile verzi aferente pe care le deţin.

2. Să depună deşeurile rezultate la marginea trotuarelor (sub formă de grămezi) în locuri accesibile pentru utilajele de transport, cu o zi înainte de începerea  programului comunicat. Deşeurile vor fi transportate de către echipele de lucru în ziua în care este programată strada respectivă.

3. În situaţii excepţionale (condiţii meteo, nerespectarea programului din motive obiective, etc.)  programul poate fi modificat.

4. Utilajele vor trece o singură dată pe o stradă, iar cei care vor scoate deșeurile după finalizarea curățeniei pe strada lor, vor suporta costul transportului sau sancțiunea contravențională.

Important!

Pe această cale, facem un apel ferm către toți cetățenii municipiului să respecte prevederile legislației specifice în vigoare, și să sprijine acțiunea concertată printr-un efort comun al comunității pentru un oraș mai curat și igienizat.

Menționăm că aruncarea sau abandonarea oricăror tipuri de deșeuri pe domeniul public în afara perioadei curățeniei generale va fi sancționată în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021 privind stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curățeniei, respectarea normelor de igienă și înfrumusețarea Municipiului Târgu Mureș.

TELVERDE: Pentru bună desfășurare a campaniei de curățenie generală și pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu informații legate de această acțiune, vă punem la dispoziție un număr de telefon gratuit: 0800888999, disponibil de luni până vineri între orele 8:00 și 15:00.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com