Primăria Municipiului Târgu Mureș recrutează recenzori, pentru recenzarea prin interviu față-în-față, în teren, în perioada 16.05-17.07.2022. În perioada menționată trebuie recenzată cca 70 la sută din populația orașului.

Primăria va încheia contracte de prestări servicii cu cei selectați.

Condiții de eligibilitate minime:

• Vârsta minimă 18 ani împliniți la data selecției;

• Minim studii medii absolvite;

• Să nu aibă cazier judiciar;

• Să aibă cont bancar;

• Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete;

• Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros;

• Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare;

• Rezistență la stres şi lucru sub presiune;

• În zonele/comunitățile cu populație de altă etnie decât cea română, cunoașterea şi a limbii acelei etnii și a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfășurarea muncii sale pe teren;

Plata recenzorilor se face în funcție de numărul de chestionare completate prin interviu față-în-față, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de:

• 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei" și

• 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței", inclusiv „Secțiunea pentru recenzarea spațiului colectiv de locuit".

Pentru includerea în baza de date a recenzorilor și realizarea selecției vă rugăm să completați Cererea de înscriere ca personal de recensământ, care se va depune la Registratura din cadrul Primăriei Târgu Mureș, sau se va trimite prin mail la adresa: primaria@tirgumures.ro  sau infopublic@tirgumures.ro .

La cerere se atașează obligatoriu următoarele:

· Copie carte de identitate

· Copie diplomă de studii (cel puțin nivel mediu)

· Cazier

· Dovada autorecenzării

Data limită de depunere: 10 mai 2022. Cererile trimise după această dată nu vor fi luate în considerare.

Selecția și instructajul persoanelor va fi realizată de către Direcția Județeană de Statistică Mureș.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com