Deşi a început sezonul estival şi perioada concediilor, Primăria municipiului Tîrgu-Mureş continuă lucrările de reabilitare din municipiu. Marţi, 10 iunie 2014, viceprimarul Claudiu Maior a efectuat o vizită de lucru pe strada Aleea Strâmbă, zona fiind în plin proces de modernizare. ”Continuăm lucrările chiar şi în sezonul estival, mai ales că vremea nu ne crează probleme. Pe acest sector de drum s-au asfaltat 815 metri, din care suprafaţă carosabilului este de 5460 mp, suprafaţă trotuarelor reabilitate este de 2170 mp, iar spaţiul destinat parcărilor este de 180 mp. Lucrările intră săptămâna aceasta în linie dreaptă şi circulaţia va reveni la normal în cel mai scurt timp”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. Valoarea investiţiei se ridică la 1.678.400 lei, iar reţeaua de apă la 300.000 lei.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com